[en]Android fragmentation
There has been a lot of talk lately in the Android community about the fragmentation of the ecosystem, what people should and shouldn't do, who is to blame. And many people have come quite quickly to point at this and that trying to convince everyone they've found the real cause for device fragmentation. In this post I will try to argue that the biggest cause for Android's ecosystem fragmentation is Android itself through its huge market share capture in so little time and that no one has done anything wrong, it was inevitable and can be dealt with.
[en] Thoughts on fragility
I am no longer a child but I am still in a constant state of awe. There are so many things in this universe that are just plain bigger than me, and I realize that every day. The thing that surprised me these days is how much work people have put throughout the ages into achieving the current state of progress and how much they keep putting in pushing the boundaries of what's possible.
I am amazed at how much work goes into things which seem small and simple such as organizing a conference or running a bar and then I totally speechless when I think of the amount of work and thought that goes into building and managing a big company or developing amazing technologies such as android or .NET.
And then I think of how I am supposed to build on the shoulders of the people before me and face up to the challenge of rising to at leas their level. But then, the entire development of humanity is incremental. We, as a specie, could not have evolved in any way past what we were thousands of years ago without tools, or, more precisely, tools to store, transmit or share knowledge. I remember in of those bad, cyberpunk movies from the Escape from LA and Escape from New York, they had some system that blasted some kind of EMP pulse over the entire world and destroyed every single type of electronic machinery. Basically, it sent people back to the prehistory.
And I'm thinking how fragile the entire progress of the humanity is, how small we all are and how little we need to disappear as a civilization. It's going to be a miracle if it all sticks together until the 24th century...
Însemnări de om ocupat
Simt că nu am mai scris de ceva vreme despre ce am mai făcut. Bine, am postat, dar nu neapărat am zis ceva. Acum că mă uit pe lista ciornelor se pare că am ratat și momentul anunțării lansării Ubuntu 8.10 în 30 octombrie. Încerc să îmi aduc aminte ce am făcut în ultima vreme.
Am fost implicat în festivalul de teatru francofon care a avut loc în Arad. M-am ocupat cu filmarea unora dintre spectacole. Destul de multă muncă să stai spectacole întregi concentrat să ții încadratura să fie bună, să nu pierzi momentele care au loc foarte repede, ș.a. În fine, multă muncă în foarte scurt timp.
Apoi am avut parte și de schimbul de elevi cu Anglia care a avut loc la noi la școală. Din nou, nu eram direct vizat de acest proiect, am ajuns implicat din cauză că am fost solicitat să ofer asistență tehnică în timpul prezentărilor pentru englezi (a se înțelege că am fost omul care a făcut sunet, instalat proiector și calculator și setat tot ce mai trebuia setat). S-a dus și schimbul cu englezii, acum am parte de schimbul cu francezii, aceeași poveste cu implicarea, aceeași poveste cu suportul tehnic.
Școala, cel puțin clasa a doisprezecea pare din ce în ce mai lipsită de sens (părerea mea, poate la alții îi raiul pe pământ) în sensul că tot mai mult din ce învățăm mi se pare complet aiurea. Stai așa că nu sună prea bine ce am zis, faptul că învăț și CE învăț (sau mai bine zis nu învăț, dar ajung imediat și la aia) sunt acceptabile, dar felul în care totul se "îndeasă" fără a se arăta motivul mă enervează la culme. Mă enervează foarte tare să fac chestii ale căror sens nu îl știu sau înțeleg. Mă enervează să fac lucruri doar pentru că "așa se face", "așa trebuie" sau pentru că "îți cere bacul". Mi-ar place să înțeleagă lumea odată ș-odată că bacul ăla nu-i dumnezo, îi numa un test care într-o lumea ideală, cu elevi ideali, educați într-un sistem educațional ideal ar arăta nivelul de cunoaștere al materiilor predate în liceu (a unora dintre materiile predate în liceu).
Încă un proiect care mi-a mâncat destul de mult timp, și care chiar și după multă muncă nu e aproape de finalitate e revista școlii, Laboremus. Deși articolele sunt adunate din iunie și revista era planificată să iasă la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lui octombire, uite încă o dovadă că lucrurile nu ies așa cum le plănuiești. E aproape mijlocul lunii noiembrie și încă mai este corectură de executat și apoi reverificate toată aplasarea textului și a graficii, și abia apoi trimisă la tipografie. Este însă un motiv de bucurie că în momentul acesta numărul de acum este mai bun și mai frumos ca și numărul precedent. That being said, next.
Dumincă dau DELF-ul, mai puțin de o săptămână și nu mă simt în stare să-l trec, situație foarte similară cu cea dinainte de SAT Subjects. Cred că de mâine nu mai merg la școală ca să pot învăța.
Și acum ajungem la marea bubă. De astă vară tot întreb pe tot felul de oameni "Care e sensul vieții?" și de la fiecare om am primit un alt răspuns. Întreb chestia asta din cauză că încerc să îmi dau seama care e rolul meu pe pământ și ce aș putea să fac ca să îmi îndeplinesc rolul. Incredibil cât de mulți oameni nu și-au pus întrebarea asta înainte să le-o pun eu! Needless to say că niciunu' dintre răspunsuri nu m-a ajutat și am ajuns la concluzia că viața n-are nicun sens, nicio logică și deci moartea ar fi mai folositoare decât viața lipsită de sens și care mai are și repercusiuni asupra mediului în care omul trăiește.
Tim mi-a recomandat să încerc să mă prefac fericit și dacă o fac destul de bine, s-ar putea să mă păcălesc și pe mine. A funcționat vreo două zile ș-apoi gata. Vineri problema era așa de apăsătoate încât după o oră de mate în care am stat cu capul pe bancă și nici măcar nu am dormit, m-am dus la bibliotecă și am împrumutat Kant, să văd, doar, doar are el vreo explicație. După vreo 10 minute de scotocit bibliotecarele au reușit să găsească două volume de Kant, așa că am plecat de la bibliotecă, satisfăcut, acasă. Kant nu pare să aibă explicația la întrebare (cel puțin din ce am citit eu deocamdată), dar are răspuns la o droaie de alte treburi, ceea ce e bine. Tot din cauza quest-ului meu am vizionat și mai multe prezentări de pe ted.com și dumincă am reușit chiar și să văd două episoade din Star Trek și toate la un loc m-au mai înveselit puțin și dacă nu mi-au dat un raison pour vivre, măcar mi-au arătat unele datorii de a trăi. Cu alte cuvinte, momentan, problema e petecită din simțul datoriei (simț de care și Kant vorbește destul de mult) .
Felul în care am povestit m-a făcut să sar peste două "chestii" pe care le-am făcut în weekend. Prima, mi-am satisfăcut în sfârșit nevoia de a privi, din nou, la cer. Am făcut asta în fața școlii, vineri seara, la cercul de astronomie organizat de domnul prof. Major. Și sâmbătă m-am delectat cu mutatul prin școală a boxelor și a mixerului pentru a pune la punct sunetul pentru petrecerea de Halloween. M-am și enervat la un moment dat că lucrurile nu mergeau ca lumea și Desdemona se tot descărca pe mine, dar până la urmă le-am dat de cap și concertul Ioaizilor a ieșit ok și toată lumea părea să se distreze.
Azi m-am enervat la școală că pentru a nu știu câta oară nu era net în timpul orei de info, ceea ce a făcut, mai mult sau mai puțin, să pierd din nou vremea din cauză că nu aveam acces la unele informații, de pe net desigur.
Încă stau și mă gândesc dacă să mai dau la facultate în SUA, dacă se merită efortul și dacă eu, un om simplu, am posibilitatea să fac ceva important în timpul vieții mele...