Manuel's Blog thoughts, technologies and life

4Dec/083

Great great apologies

Nici nu îmi vine să cred cât timp a trecut de la ultimul post. N-am murit, cred. Am fost doar foarte ocupat și când n-am fost ocupat, păi, când n-am mai fost ocupat am fost obosit. O scurtă narare a ce s-a întâmplat săptămâna asta:

1. Împreună cu Tim am trimis 3 dintre plicurile pentru admiterea la facultate în SUA, lucru care m-a entuziasmat și m-a făcut să vin acasă și să completez prima parte a aplicației pentru MIT.  Am reușit să scriu unul dintre eseurile pentru aplicație, lucru pe care tot încerc să-l fac de câteva săptămâni, dar tot nu îmi veneau idei ca să scriu.

2. A început oficial sezonul tezelor și testelor. De acum și până la vacanța de iarnă o fi plin de teste și teze de care abia aștept să scap. Se pare că sezonul ăsta m-a mai și motivat puțin în legătură cu școala, sau cel puțin cu unele dintre materiile de la școală.

3. Evident că n-am mai apucat să pun pe youtube discuția cu Teo de la Noaptea Devoratorilor de Publicitate.

4. Azi am început să învăț C# (se pronunță si șarp , nu știu de ce).

5. Am lucrat cu o droaie de țevi pe acasă, se pare că lucrurile se apropie de sfârșitul unei noi etape a lucrărilor, tocmai am făcut baie în cada nouă.

Mă gândesc tot mai mult să țin un jurnal serios, offline în care să îmi consemnez viața (și numărul de ouă dacă ar fi să-l imit pe George Orwell ).

29Nov/081

Ndp: fini

S-a terminat și Noaptea Devoratorilor de Publicitate, am ajuns acasă, mâine o să editez și o să postez și "sesiunea" de video blogging. Am reușit să vorbesc cu Teo de la Deko care, n-aș fi crezut, deși celebru, nu e un om înfumurat ci de treabă (poate nici voi nu știați) și mai e și distractiv (poate nici asta nu o știați).

Lucru interesant: am ajuns acasă și primul lucru am verificat cutia poștală. Nu știu ce mă așteptam să găsesc în ea la ora 2 jumate noaptea, mai ales că am mai verificat-o azi odată, dar hei, acum e dublu verificată, știu că nu am primit nimic nici prin poșta fantomelor care bântuie noaptea. Anywho, acum că poșta e verificată pot să merg să dorm liniștit.

28Nov/080

Noaptea devoratorilor de publicitate

La noapte o fi Noaptea devoratorilor de publicitate, abia aștept. Până acum s-au anunțat că vin Vali cu rOxi, Robe și Dani. Pe lângă o noapte întreagă de publicitate vom mai avea parte și de puțină Stand Up Comedy cu Teo de la Deko. O să încerc să fac ceva video blogging dacă nu este interzisă  filmarea. Nu am văzut nimic scris despre așa ceva pe siteul oficial al evenimentului, ndpromania.ro.

Pentru cei care s-au trezit în ultimul moment că vor să vină, biletele se pot cumpăra de la casieria teatrului (dacă mai sunt bilete) la prețul de 40 de RON pentru adulți și 30 de RON pentru elevi/studenți.

Ziceam de Stand Up Comedy, pentru cei care nu știu cine este Teo, Seba a pus azi un video la el pe blog. Poate și Seba se pregătește pentru la noapte...