Se pare ca se apropie Craciunul
Trecand ieri seara prin fata primariei am vazut bradul si mi-am dat seama ca uitasem complet de faptul ca se apropie Craciunul.
Cineva se joacă cu educația din România
Tocmai am terminat de citit un articol despre cum în România predarea teoriei evoluționiste a devenit opțională conform programei școlare . Mă simt revoltat, de la rău mergem la mai rău. Cine sunt idioții care guvernează sistemul educațional românesc. În primul rând religia nu are ce să caute în școală. Religia are rolul ei pentru majoritatea populației, dar răspândirea educației religioase nu trebuie să se facă prin școală, asta e treaba bisericii. Să luăm exemplul Statelor Unite. În școală se predă teoria evoluționistă, numai teoria evoluționistă. Și totuși, americanii merg în fiecare duminică la biserică. La biserică își fac și educația religioasă.
Cred că și România ar trebui să urmeze exemplul Statelor Unite. Până acum, din câte știu eu, doar cultele neo-protestante și biserica Catolică organizează unele sesiuni de educație religioasă. Nu pot să înțeleg cum își explică Statul Român că se simt elevii din România când o dată pe săptămână se despart pentru o oră în 2, 3 sau mai multe grupe ca să facă religie. Ore de religie unde li se spune că religia lor este cea adevărată, singura bună și că trecerea la o altă religie este greșită, credincioșii altor religii sunt niște oameni pierduți de adevăr, etc. Oare care e primul lucru pe care îl fac copii ăștia când se întâlnesc din nou în clasă pentru următoarea oră? Răspuns: se urăsc unii pe alții din cauza diferenței de religie. Lucrul ăsta nu e nici civilizat și nici în spiritul Uniunii Europene din care facem parte de aproape doi ani.
M-am bucurat când, mai demult, am auzit că odată cu intrarea în UE se va scoate din școală religia. Părea varianta cea mai bună. În felul ăsta nu ar mai exista atâtea (a se citi aproape deloc) divergențe pe teme religioase între elevi. Mai mult, discutând cu oameni din mai multe zone ale țării am ajuns la concluzia că zona de vest a țării se descurcă destul de bine cu problema asta. Adică diversitatea națională și religioasă a populației (foarte mulți ortodocși, catolici, neo-protestanți, dar și protestanți și mormoni) permite existența unei acceptări a celeilalte religii, spre deosebire de zone ca moldova unde am simțit o mare ură față de neo-protestanți și în general față de orice religie non-ortodoxă.
Trecând la partea științifică, nu pot să înțeleg cum Ministerul EDUCAȚIEI, tineretului și CERCETĂRII din România își permite să maltrateze cercetarea în felul în care o face, cu (lipsa) fondurile pe care le alocă cercetării. Mi se pare de o ignoranță și incompetență fără limite să mute teoria evoluționistă în zona curriculei opționale. Cum ne așteptăm la evoluție, la "să ne fie mai bine" când în loc să mergem înainte cu educația tinerilor ori continuăm cu principii învechite și total deplasate, ori schimbăm curricula și manualele în așa fel încât elevii să fie complet bulversați și fără o privire de ansamblu asupra lumii.
Și hai să vorbim puțin despre unele manuale. Manuelul meu de Filozofie (o fi de filizofie că doar așa scrie pe el) încearcă să mă manipuleze pe față. E vorba de manualul de la Editura Corint care pe lângă că respectă cota comună de dezorganizare a manualelor, specificul de dezorganizare al editurii Corint mai și încearcă să mă manipuleze. Cum? Păi simplu, la ora de filozofie am parte de un număr extraordinar de mare de fragmente din operele de filozofie ale unor oameni religioși sau sfinți. Număr impresionant! Probabil menit să îmi inducă în inconștient faptul că ăștia au mai multă dreptate. Trecând la fragmentele propriu-zise (fie ale lor, fie ale celorlalți filozofi) am parte, din nou de un număr impresionant, de trei puncte într-o paranteză care îmi arată că din fragment lipsește o anumită parte. Nu vorbesc aici despre 2, 3 astfel de cazuri ci de un număr mult mai mare. Cum dracu mai poate fi fragmentul ăla interpretat ca al unui anume filozof și trase concluzii din el când ceea ce citesc eu este o îmbinare foarte interesantă a unor fraze pe care le-a scris un om? Păi așa, hai domnule să luăm orice carte și selectând doar cuvintele care ne interesează să scriem ce vrem noi, și e ok, că doar am arătat că am lăsat deoparte părți din text. Hai să luăm 20 000 de leghe sub mări a lui Jules Verne și să scoatem din ea fraza "Noi (...) am (...) fost (...) pe (...) Lună." o să reușim, sunt destule cuvinte în cartea aia ca să reușim să scriem fraza. Acuma hai să o punem într-un manual de literatură și să le spunem copiilor de la școală că în cartea 20 000 de leghe sub mări este vorba de o călătorie pe Lună. Hai s-o facem, că doar în educația românească se poate orice.
Vouă ce "vă place" în sistemul de educație din România?
A apărut Songbird
La Mozilla toate produsele trebuie să aibă inclus în nume un animal sau o insectă (vezi fireFOX , thunderBIRD sau fireBUG). Așa că păstrând tradiția numelor ieri Mozilla a lansat Songbird. Songbird este un player multimedia care dorește să fure puțin din marea felie a utilizatorilor care folosesc iTunes. Spre deosebire de iTunes, pe lângă că este open-source, Songbird mai este și disponibil pentru toate cele trei sisteme de operare majoritare: Windows, Mac OS și Linux.
Am descărcat ieri Songbird varianta pentru linux și l-am folosit. Primul lucru care se observă la Songbird este asemănarea cu iTunes în ceea ce privește aspectul butoanelor de redare a muzicii, și cam aici se termină asemănările foarte mari cu iTunes. Ca să adaug câteva mii melodii în biblioteca Songbird-ului nu a durat decât vreo câteva zeci de secunde, spre deosebire de același proces în iTunes pe Windows. Cel mai mult mi-a plăcut la Songbird faptul că oferă integrare și cu ShoutCast și cu Last.fm lucruri care împreună cu faptul că avem de a face cu un soft open-source și care (la fel ca și Firefox) oferă posibilitatea scrierii de suplimente (Add On-uri) îmi dă impresia că muzica mea e chiar a mea, nu încearcă să mă forțeze la nicio platformă a vreunei companii.
Songbird arată cu rapiditate informații generale despre trupa care cântă și oferă și integrare cu YouTube. Deocamdată nu există traducere în limba Română a interfeței, dar având în vedere că doar ieri a apărut prima versiune, lucrul este complet scuzabil. Pentru deținătorii de iPod-uri, vestea bună este că Songbird deja suportă iPod-uri. Nu știu dacă suportă și iPhone-uri, am încercat cu iPhone-ul meu, dar nu a mers și nu știu dacă din cauză că eram pe linux sau din cauză că iPhone-ul nu este încă suportat.
Songbird se poate descărca pentru toate sistemele de operare de pe siteul oficial .
---------------------------------------------------
NOTE:
1. Se pare că nu îmi mai funcționează încărcarea imaginilor pe blog. Ciudat, sper să se rezolve odată cu lansarea WordPress 2.7 care o să aibă loc azi sau mâine.
2. Oameni buni, când vorbiți despre Firefox nu mai spuneți Mozilla. "Mi-am instalat mozilla și merge fain". Nu, ți-ai instalat Firefox și merge fain. Așa cum și pe calculatorul de acasă ai Windows și nu Microsoft. Mozilla este fundația care dezvoltă Firefox.
Great great apologies
Nici nu îmi vine să cred cât timp a trecut de la ultimul post. N-am murit, cred. Am fost doar foarte ocupat și când n-am fost ocupat, păi, când n-am mai fost ocupat am fost obosit. O scurtă narare a ce s-a întâmplat săptămâna asta:
1. Împreună cu Tim am trimis 3 dintre plicurile pentru admiterea la facultate în SUA, lucru care m-a entuziasmat și m-a făcut să vin acasă și să completez prima parte a aplicației pentru MIT. Am reușit să scriu unul dintre eseurile pentru aplicație, lucru pe care tot încerc să-l fac de câteva săptămâni, dar tot nu îmi veneau idei ca să scriu.
2. A început oficial sezonul tezelor și testelor. De acum și până la vacanța de iarnă o fi plin de teste și teze de care abia aștept să scap. Se pare că sezonul ăsta m-a mai și motivat puțin în legătură cu școala, sau cel puțin cu unele dintre materiile de la școală.
3. Evident că n-am mai apucat să pun pe youtube discuția cu Teo de la Noaptea Devoratorilor de Publicitate.
4. Azi am început să învăț C# (se pronunță si șarp , nu știu de ce).
5. Am lucrat cu o droaie de țevi pe acasă, se pare că lucrurile se apropie de sfârșitul unei noi etape a lucrărilor, tocmai am făcut baie în cada nouă.
Mă gândesc tot mai mult să țin un jurnal serios, offline în care să îmi consemnez viața (și numărul de ouă dacă ar fi să-l imit pe George Orwell ).
